marți, 26 mai 2015
duminică, 24 mai 2015
Vocatia
Zilele trecute vorbeam cu o prietena
despre vocatie. Desi ne impartaseam reciproc despre experientele personale in
exprimarea vocatiei, gandul imi ratacea pierdut in amintirile copilariei, atunci
cand existau dialoguri intre mine si
parintii mei referitor la clasica intrebare: "Ce vrei sa te faci cand vei
creste?". Mi-au ramas in memorie dorintele mamei de a ma vedea o celebra
avocata sau visul personal de a urma cariera tatalui, lucru care de altfel s-a
si intamplat. Acum, dupa 25 de ani incerc sa reanalizez situatia si sa-mi pun
intrebarile : imi placea oare ce facea tatal meu la servici sau imi doream sa-l
copiez pe tata ca si model pentru viata mea?
Nu am fost nici pe departe influentata
in alegerea carierei, mi-am ales domeniul pentru care am visat, am studiat, am
excelat...dar pe care, dupa 15 ani, am consimtit sa-l abandonez, avand evident
o motivatie. Singura latura pe care am simtit-o potrivita cu temperamentul meu,
cu vocatia mea, a fost relationarea cu oamenii. In felul acesta m-am descoperit
si mi-am dat seama de calitatile mele empatice si altruiste.
Practic parcursul firesc al carierei
mele a inclus mai multe etape: am stiut ce am vrut, am invatat, am acumulat, am
experimentat, am invatat din nou, m-am desavarsit si apoi am DARUIT. Din
momentul in care am inceput sa daruiesc si am constientizat acest lucru, am considerat
ca a venit momentul sa predau stafeta din punct de vedere profesional si sa-mi
urmez vocatia in continuare.
Daca este sa analizam pe scurt cum ne
alegem drumul in viata nu putem observa decat ca totul porneste din
copilarie, de la parinti, de la modul in
care acestia traiesc, de influenta experientelor lor personale, religioase si
de cultura sociala unde ei se regasesc. Avem parte de "cei sapte ani
de-acasa" dupa care intram in sistemul de educatie obligatoriu, unde suferim
o a doua perioada de indoctrinare. Nu este nici o diferenta intre a merge la
croitor sau la scoala, deoarece in ambele cazuri se "croiesc" tipare
pentru noi si se "ajusteaza" comportamente si temperamente.
Apoi, vine si momentul absolvirii si
pornim cu elan in viata ca persoane puternice si credem noi independente. Dar
este o iluzie acest fapt, deoarece societatea ne "croieste" alte
tipare. Ne comportam si ne "imbracam" ca pentru societate si nu
pentru a ne simti bine in pielea noastra. Presiunile, influentele, doctrinele
nu fac decat sa ne "croiasca" in continuare haine care nu sunt potrivite pentru noi, ci doar pentru
societate.
Si astfel apare inevitabila clipa de
nebunie, in general la mijlocul vietii noastre, cand obositi de munca si de a
incerca sa ne ridicam la nivelul la care ne vrea societate, constientizam
realitatea pe care o traim: ne simtim singuri, neintelesi de colegi, pentru ca
in realitate fiecare persoana isi urmareste propriile interese si tu nu faci
parte din programul de dezvoltare al nimanui, nu simti nici o pasiune pentru
munca pentru care ai investit multi ani (timp si resurse), nu ai timp liber
pentru tine si pentru familia ta si simti nevoia sa iei atitudine pentru a
elimina aceste comportamente, scopul pentru care traim devine neinteresant, nu
ne simtim nici pe departe fericiti si linistit, chiar si atunci cand beneficiem
de o relaxare financiara. Dupa zeci de ani, dupa munca multa si alergat de
viata, te uiti obosit in oglinda si iti spui in fiecare dimineata aceleasi
intrebari: "Cine sunt eu? "Care este locul meu in societate?" si
"Cand vine vremea sa fiu si eu fericit?" Nimeni nu te intreaba ce iti
place sa faci si ce anume te face sa fii fericit.
Si astfel te intorci la originea
nefericirii tale si nu identifici pe fluxul vietii tale sub nici o forma VOCATIA.
Gasesti recunoasterea profesionala, un statut social minunat, recunoscut poate
de societate, bani, familie, copii. Cand ajungi cu gandul la copiii tai incepi
sa intri in panica. Se repeta istoria!!!!!
Momentul descoperirii vocatiei mele a fost
unul dintre cele mai bune etape care mi s-au intamplat in viata. Acela a fost
momentul cand am aflat "Cine
sunt" si viata mea a capatat un alt
sens, iar energiile pozitive sunt permanent antrenate catre noi trairi si
experiente, fie sentimentale, relationale sau profesionale.
Am trait o revelatie scriind despre
acest subiect si cu siguranta voi reveni cu noi "descoperiri" pe care
vi le voi impartasi si voua dragi
cititori, in felul acesta provocandu-va la dialog.
Editorial publicat in www.ziaruloval.ro in data de 3 febr 2013
Papioane, papioane
Etichete:
adulti,
atelier de creatie,
copii,
creatie,
dama,
handmade,
multicolor,
papion,
serbare
sâmbătă, 23 mai 2015
Nice- Orasul de care pot spune ca m-am indragostit!
Orasele pe care le-am vizitat pana acum au lasat o amprenta asupra mea si de fiecare data am dorit sa ma reintorc, dar la Nice am nutrit si alt fel de sentimente. In primul rand locul imi este familiar datorita unor persoane dragi mie care locuiesc in apropiere si in al doilea rand datorita "aromei" pe care o poarta si pe care am savurat-o exact ca si in visele mele.
Am ajuns acolo as putea spune intamplator (sau nu!), pentru ca, probabil, puterea intentiei a fost atat de mare incat nu m-a lasat doar sa sper. Astfel, mi-am manifestat o dorinta, pur si simplu, lasand totul sa curga in voie.
Va asigur insa, ca o parte din sufletul meu a ramas acolo, pentru totdeauna si am promis ca ma voi reintoarce. Si asta se va intampla foarte curand!
Uneori fotografiile sunt "neincapatoare" pentru a surprinde emotia. Recunosc, am lasat aboslut toate trairile sa ma invaluie.
Am ajuns acolo as putea spune intamplator (sau nu!), pentru ca, probabil, puterea intentiei a fost atat de mare incat nu m-a lasat doar sa sper. Astfel, mi-am manifestat o dorinta, pur si simplu, lasand totul sa curga in voie.
Va asigur insa, ca o parte din sufletul meu a ramas acolo, pentru totdeauna si am promis ca ma voi reintoarce. Si asta se va intampla foarte curand!
Uneori fotografiile sunt "neincapatoare" pentru a surprinde emotia. Recunosc, am lasat aboslut toate trairile sa ma invaluie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)