duminică, 14 iunie 2015

Experienta Persil si perioada de testare

Acum aproape o luna am primit spre testare pachetul ‪#‎Persil‬ Power Mix Caps (praf si gel). Am incercat toate variantele si combinatiile de rufe murdare si patate. Intradevar, rufele albe ies imaculate, la fel sosetele cu petele aferente de la incaltaminte.
Surpriza cea mai mare a fost la geanta copiilor, care a fost patata de o banana strivita si siroapoasa emoticon smile Stiam ca banana pateaza si in general petele nu mai ies, de pe vremea cand copiii erau foarte mici si tricourile nu mai puteau fi "recuperate". Am folosit totusi acest detergent si minunea s-a produs. Dupa spalarea cu o singura capusla Persil Power Caps Mix si la un program scurt de jumatate de ora, au iesit petele, iar mirosul rucsacului a ramas foarte placut.
In toata aceasta perioada de testare am constatat ca indiferent de culoarea hainelor ce urmau sa fie spalate, fie albe, fie multicolore, detergentul actiona corespunzator. Nu am folosit nici caspule suplimentare, fata de instructiunile de baza. Deci cat scrie pe ambalaj, atat trebuie folosit, nimic in plus. Astfel realizezi o economie. Eu sunt de principiul ca daca poti face economie, cu placere!!!
Voi recomanda utilizarea acestor capsule cu lichid si granule si in combinatie cu balsamul de rufe Silan (lavanda). Nu vreti sa stiti cum va miros rufele dupa spalare si uscare si aceasta mireasma ramane pana cand lucrurile necesita o spalare noua.
Personal sunt incantata de aceasta perioada de testare de noul produs Persil Power Mix Caps si multumesc agentiei ‪#‎BuzzStore‬ pentru aceasta ocazie.





duminică, 24 mai 2015

Vocatia

Zilele trecute vorbeam cu o prietena despre vocatie. Desi ne impartaseam reciproc despre experientele personale in exprimarea vocatiei, gandul imi ratacea pierdut in amintirile copilariei, atunci cand existau dialoguri intre mine si parintii mei referitor la clasica intrebare: "Ce vrei sa te faci cand vei creste?". Mi-au ramas in memorie dorintele mamei de a ma vedea o celebra avocata sau visul personal de a urma cariera tatalui, lucru care de altfel s-a si intamplat. Acum, dupa 25 de ani incerc sa reanalizez situatia si sa-mi pun intrebarile : imi placea oare ce facea tatal meu la servici sau imi doream sa-l copiez pe tata ca si model pentru viata mea?
Nu am fost nici pe departe influentata in alegerea carierei, mi-am ales domeniul pentru care am visat, am studiat, am excelat...dar pe care, dupa 15 ani, am consimtit sa-l abandonez, avand evident o motivatie. Singura latura pe care am simtit-o potrivita cu temperamentul meu, cu vocatia mea, a fost relationarea cu oamenii. In felul acesta m-am descoperit si mi-am dat seama de calitatile mele empatice si altruiste.
Practic parcursul firesc al carierei mele a inclus mai multe etape: am stiut ce am vrut, am invatat, am acumulat, am experimentat, am invatat din nou, m-am desavarsit si apoi am DARUIT. Din momentul in care am inceput sa daruiesc si am constientizat acest lucru, am considerat ca a venit momentul sa predau stafeta din punct de vedere profesional si sa-mi urmez vocatia in continuare.
Daca este sa analizam pe scurt cum ne alegem drumul in viata nu putem observa decat ca totul porneste din copilarie,  de la parinti, de la modul in care acestia traiesc, de influenta experientelor lor personale, religioase si de cultura sociala unde ei se regasesc. Avem parte de "cei sapte ani de-acasa" dupa care intram in sistemul de educatie obligatoriu, unde suferim o a doua perioada de indoctrinare. Nu este nici o diferenta intre a merge la croitor sau la scoala, deoarece in ambele cazuri se "croiesc" tipare pentru noi si se "ajusteaza" comportamente si temperamente.
Apoi, vine si momentul absolvirii si pornim cu elan in viata ca persoane puternice si credem noi independente. Dar este o iluzie acest fapt, deoarece societatea ne "croieste" alte tipare. Ne comportam si ne "imbracam" ca pentru societate si nu pentru a ne simti bine in pielea noastra. Presiunile, influentele, doctrinele nu fac decat sa ne "croiasca" in continuare haine care nu sunt  potrivite pentru noi, ci doar pentru societate.
Si astfel apare inevitabila clipa de nebunie, in general la mijlocul vietii noastre, cand obositi de munca si de a incerca sa ne ridicam la nivelul la care ne vrea societate, constientizam realitatea pe care o traim: ne simtim singuri, neintelesi de colegi, pentru ca in realitate fiecare persoana isi urmareste propriile interese si tu nu faci parte din programul de dezvoltare al nimanui, nu simti nici o pasiune pentru munca pentru care ai investit multi ani (timp si resurse), nu ai timp liber pentru tine si pentru familia ta si simti nevoia sa iei atitudine pentru a elimina aceste comportamente, scopul pentru care traim devine neinteresant, nu ne simtim nici pe departe fericiti si linistit, chiar si atunci cand beneficiem de o relaxare financiara. Dupa zeci de ani, dupa munca multa si alergat de viata, te uiti obosit in oglinda si iti spui in fiecare dimineata aceleasi intrebari: "Cine sunt eu? "Care este locul meu in societate?" si "Cand vine vremea sa fiu si eu fericit?" Nimeni nu te intreaba ce iti place sa faci si ce anume te face sa fii fericit.
Si astfel te intorci la originea nefericirii tale si nu identifici pe fluxul vietii tale sub nici o forma VOCATIA. Gasesti recunoasterea profesionala, un statut social minunat, recunoscut poate de societate, bani, familie, copii. Cand ajungi cu gandul la copiii tai incepi sa intri in panica. Se repeta istoria!!!!!
Momentul descoperirii vocatiei mele a fost unul dintre cele mai bune etape care mi s-au intamplat in viata. Acela a fost momentul cand am aflat  "Cine sunt" si viata mea  a capatat un alt sens, iar energiile pozitive sunt permanent antrenate catre noi trairi si experiente, fie sentimentale, relationale sau profesionale.

Am trait o revelatie scriind despre acest subiect si cu siguranta voi reveni cu noi "descoperiri" pe care  vi le voi impartasi si voua dragi cititori, in felul acesta provocandu-va la dialog.
Editorial publicat in www.ziaruloval.ro in data de 3 febr 2013

Papioane, papioane

Astazi ma voi delecta cu realizarea de papioane colorate pentru serbarile scolare :)



sâmbătă, 23 mai 2015

Marine

Si pentru ca tot am scris despre mare, iata una din cele mai noi creatii ale mele, inspirata evident de piesaj.



Set din margele japoneze Toho si perle Swarovski

Nice- Orasul de care pot spune ca m-am indragostit!

Orasele pe care le-am vizitat pana acum au lasat o amprenta asupra mea si de fiecare data am dorit sa ma reintorc, dar la Nice am nutrit si alt fel de sentimente. In primul rand locul imi este familiar datorita unor persoane dragi mie care locuiesc in apropiere si in al doilea rand datorita "aromei" pe care o poarta si pe care am savurat-o exact ca si in visele mele.
Am ajuns acolo as putea spune intamplator (sau nu!), pentru ca, probabil,  puterea intentiei a fost atat de mare incat nu m-a lasat doar sa sper. Astfel, mi-am manifestat o dorinta, pur si simplu, lasand totul sa curga in voie.
Va asigur insa, ca o parte din sufletul meu a ramas acolo, pentru totdeauna si am promis ca ma voi reintoarce. Si asta se va intampla foarte curand!













Uneori fotografiile sunt "neincapatoare" pentru a surprinde emotia. Recunosc, am lasat aboslut toate trairile sa ma invaluie.


miercuri, 2 martie 2011